cacealma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, căruia îi lași impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦
P. gener. Păcăleală, înșelăciune. – Din
tc. kaçirmacacealma (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cacealmá (cacealmále), s. f. – Înșelăciune, subterfugiu la anumite jocuri cu cărți, constînd în a induce in eroare adversarul asupra valorii cărților avute.
Tc. kaçurmak „a alunga” (Popescu-Ciocănel 18), întrucît se adoptă această tactică pentru a-l dezorienta pe adversar și a-l obliga să se retragă. Mai puțin sigur este etimonul lui Șeineanu, III, 24 (
tc. kaçirma, „contrabandă”).
cacealma (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Faptul de a simula că ai cărți bune, spre a intimida pe adversar și a câștiga apoi cu o carte mai slabă decât a aceluia. ♦
Fig. Păcăleală, înșelăciune. –
Tc. kaçirmacacealma (Dicționaru limbii românești, 1939)cacealmá și (maĭ vechĭ)
-rmá și
-irmá (
ea dift.) f. (turc.
kačyrma, stratagemă, contrabandă. Cp. cu
cataramă). La jocu de cărțĭ, stratagemă pin [!] care te prefacĭ că aĭ cărțĭ bune ca să-l înșelĭ pe adversar.
cacealma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cacealmá s. f.,
art. cacealmáua, g.-d. art. cacealmálei; pl. cacealmále, art. cacealmálelecacealma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CACEALMÁ, cacealmale, s. f. (La jocul de cărți) Inducere în eroare a adversarului, dându-i impresia că ai cărți mai bune decât ale lui. ♦
P. gener. Păcăleală, înșelăciune. — Din
tc. kaçırma.cacealmà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cacealmà f. șiretlic:
numai de nu ne ar bate capul cu atâtea caciarmale. CAR. [Și
cacearma = turc. KAČYRMA, stratagemă, contrabandă].