cabană - explicat in DEX

cabană (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Din fr. cabane.

cabană (Dicționar de neologisme, 1986)
CABÁNĂ s.f. Clădire (construită din lemn), pentru cazarea excursioniștilor. ♦ Casă făcută din materiale ușoare și situată în afara localităților. [< fr. cabane].

cabană (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CABÁNĂ s. f. construcție rustică, din lemn, pentru cazarea excursioniștilor sau a vânătorilor. (< fr. cabane)

cabană (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă la munte pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. – Fr. cabane.

cabană (Dicționaru limbii românești, 1939)
*1) cabană f., pl. e (sîrb. kában și gában, d. it. gabbáno, sp. gaban, fr. caban, manta de ploaĭe, chepeneag, care vine d. ar. perss. turc. kaba, haĭnă, ĭar acesta poate d. lat. cappa, chepeneag. V. cabaniță, chebe, chepeneag, capot). Vechĭ. Chepeneag. Sec. 19. (d. fr.). Un fel de paltonaș femeĭesc care se poartă și azĭ la țară.

cabană (Dicționaru limbii românești, 1939)
*2) cabánă f., pl. e (fr. cabane, d. mlat. capanna, colibă). Barb. Colibă de adăpost p. excursioniștĭ (poate chear [!] o adevărată casă). V. gașcă.

cabană (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cabánă s. f., g.-d. art. cabánei; pl. cabáne

cabană (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cabană f. haină de d’asupra a preoților (în locul vechii giubele), a portăreilor și a soldaților. [Cf. fr. caban, manta cu glugă].

cabană (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CABÁNĂ, cabane, s. f. Casă (la munte) construită, de obicei, din lemn, care servește pentru adăpostirea turiștilor și a vânătorilor. — Din fr. cabane.