cabaniță - explicat in DEX

cabaniță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Din bg., scr. kabanica.

cabaniță (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cabániță (cabánițe), s. f. – Mantie (se spunea exclusiv de mantia de brocart cu fir de aur, distinctiv al domnitorilor din Moldova și Muntenia, dăruită de Sultan). Var. căbaniță, s. f. (suman). Tc. kapaniça, din per., arab. qaba, cf. caban (Șeineanu, II, 67); cf. bg., sb. kabanica. Var. circulă în Banat.

cabaniță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Bg., sb. kabanica (< tc.).

cabaniță (Dicționaru limbii românești, 1939)
cabániță f., pl. e (bg. kabánica, sîrb. kabànica [dim. d. kàban, mantie], de unde și turc. kapaniča și kabanyča. V. cabană 1. Vechĭ. Mantie blănită cu samur și ornată cu fir de aur și sponcĭ cu diamante pe care sultanu o dăruĭa domnilor româneștĭ împreună cu cuca, sangeacu, topuzu și sabia cînd le acorda tronu. (Această investitură a durat pînă la 1832, cînd cabanița a fost înlocuită cu hervaneaŭa). Manta boĭerească în general. Azĭ. Ban.(căbániță și căbăníță). Manta țărănească (zeghe, chebe, zăbun).

cabaniță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cabániță (înv.) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe

cabaniță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cabaniță f. 1. odinioară, mantie domnească cu ceaprazuri de fir, blănită cu samur și împodobită, cu copce în briliante, ce Sultanul o da Domnilor la urcarea lor pe tron, odată cu sangiacul, topuzul și sabia (învestitura cu cabanița și cuca a ținut până la 1832): peste dulatna poloneză Lăpușneanu avea cabaniță turcească NEGR.; 2. azi, în Banat: zeghe sau zăbun țărănesc. [Turc. KABANIȚA; sensul 2 e luat din șârbește, unde vorba însemnează deopotrivă mantie boierească și haină țărănească].

cabaniță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domn (la înscăunare) sau de boieri la solemnități. — Din bg., sb. kabanica.