ciută (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. –
Cf. alb. shutë.ciută (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciútă s. f.,
g.-d. art. ciútei; pl. ciúteciută (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciută f. femeiușcă cerbului:
ciute sprintene de munte EM. [Lit. fiară
ciută].
ciută (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIÚTĂ, ciute, s. f. Femela cerbului; cerboaică. ♦ Epitet dat unei fete sau femei tinere suple, cu mișcări vioaie și pline de eleganță. —
Cf. alb. shutë.cĭută (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭútă f., pl.
e (d.
cĭut). Cerboaĭcă.