cioroi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii.
2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară.
3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene
(Inula). –
Cioară +
suf. -oi.cioroi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cioroi, -oaică, cioroi, -oaice s. m., sf. (peior.) 1. țigan.
2. negru.
cioroi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciorói s. m.,
pl. ciorói, art. cioróiicioroi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIORÓI, cioroi, s. m. 1. Bărbătușul ciorii.
2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară.
3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene
(Inula). —
Cioară +
suf. -oi.cĭoroĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭoróĭ m., pl. tot așa. Masculu cĭoriĭ.
Fig. Iron. Țigan.