ciont (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIONT, CIOÁNTĂ adj. v. ciunt.ciont (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ciont1, cioántă, adj. (pop.)
1. cu o parte ruptă, tăiată; stropșit, mutilat, amputat; ciunt, ciung, bont, cionc, ciomp, scurt de coadă.
2. tocit în vârf sau pe margini; știrbit, ciobit.
ciont (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)ciont2, cioánte, s.n.
1. (pop.) crâmpei dintr-o bucată mai mare; ciump, ciot.
2. (reg.) os, ciolan; (la pl.) degetele mâinii.
3. (reg.) buștean, buturugă.
ciont (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)ciónt, cioante, s.n. – Os: „Ieși din măduva ciontului” (Memoria 2001: 41). Ciontoș, poreclă în Strâmtura; Ciontoșan, poreclă în Oncești. – Din magh. csont.
ciont (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciont n. buștean, buturugă:
un ciont de lemn. [Formă nazalizată din
ciot], ║ a. tocit în vârf sau pe de mărgini. [Lit. trunchiat]. V.
ciunt.ciont (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIONT, CIOÁNTĂ adj. v. ciunt.cĭont (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cĭont n., pl.
cĭoante și
cĭonturĭ (ung.
csont, os. V.
cĭontonog, cĭunt, cĭot și
bont). Bucată, frîntură (de lemn).
Trans. Banat. Iron. Pl. Oase, cĭolane:
acolo ĭ-aŭ rămas cĭoantele (V.
cĭoantă):
Înghețat ca cĭontu (saŭ numaĭ
cĭont), înghețat bocnă.
cĭont (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cĭont, cĭoántă adj. V.
cĭunt.