ciomag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. – Din
tc. çomak.ciomag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)ciomág (ciomége), s. n. –
1. Băț mare și gros, bîtă. –
2. Lovitură dată cu bîta. –
3. Tăvălug de treierat. –
4. La cal, organ genital. –
Mr. ciumag(ă), megl. ciămugà. Tc. çomak, çumak (Cihac, II, 566; Șeineanu, II, 131; Meyer 448; Lokotsch 438);
cf. alb. tšomage, bg. çomak. –
Der. ciomăgaș, s. m. (bătăuș);
ciomăgeală, s. f. (bătaie cu ciomagul);
ciomăgi, vb. (a bate, a cotonogi);
ciomăgitor, adj. (care bate cu ciomagul);
ciomăgos, adj. (noduros).
ciomag (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)ciomág s. n.,
pl. ciomégeciomag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)ciomag n.
1. băț lung și gros;
2. lovitură cu ciomagul. [Turc. ČOMAK].
ciomag (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CIOMÁG, ciomege, s. n. Băț mare și gros, adesea cu măciulie sau întărit cu fier la unul din capete; bâtă. ♦ Lovitură, bătaie dată cuiva cu un astfel de băț. — Din
tc. çomak.cĭomag (Dicționaru limbii românești, 1939)cĭomág n., pl.
ege (turc.
čomak, čumak; pol.
czumak, ung.
csomak). Baston gros. Lovitură de cĭomag:
a trage cuĭva un cĭomag. – În Olt.
cĭumag. V.
bîtă, reteveĭ, topuz.