căuzășesc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂUZĂȘÉSC, -EÁSCĂ, căuzășești, adj. (
Înv.) Al căuzașului, privitor la căuzaș. [
Pr.:
că-u-] –
Căuzaș +
suf. -esc.căuzășesc (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)căuzășésc, căuzășeáscă, căuzășéști, adj. (înv.) al căuzașului (v.), privitor la căuzaș.
căuzășesc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂUZĂȘÉSC, -EÁSCĂ, căuzășești, adj. (
Înv.) Al căuzașului, privitor la căuzaș. – Din
căuzaș +
suf. -esc.căuzășesc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căuzășésc (
înv.)
(că-u-) adj. m.,
f. căuzășeáscă; pl. m. și
f. căuzășéșticăuzășesc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂUZĂȘÉSC, -EÁSCĂ, căuzășești, adj. (
Înv.) Al căuzașului, privitor la căuzaș. [
Pr.:
că-u-] —
Căuzaș +
suf. -esc.