căușel(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂUȘÉL,căușele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui căuș. [Pr.: că-u-] – Căuș + suf. -el.
căușel(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂUȘÉL,căușele, s. n. (Pop.) 1. Diminutiv al lui căuș.2. Căprar. [Pr.: că-u-]
căușel(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) căușél (pop.) (că-u-) s. n., pl. căușéle
căușel(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂUȘÉL,căușele, s. n. (Pop.) Diminutiv al lui căuș. [Pr.: că-u-] — Căuș + suf. -el.