cătușă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților.
2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu (
Ballota nigra). [
Pl. și:
cătuși] –
*Cată (<
lat. catta „pisică”) +
suf. -ușă.cătușă (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)cătúșă,
cătúși, s.f. (reg., înv.) pisică.
cătușă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cătúșă (cătușe), s. f. –
1. Lanțuri cu care se leagă mîinile și picioarele arestaților. –
2. Ancoră. –
3. Cursă, laț. –
4. Capăt unde se fixează jugul. –
5. Traversă care leagă căpriorii unui acoperiș. –
6. Plantă erbacee (Bellota nigra). –
Mr. cătușe „pisică”.
Lat. cattus „pisică” (Pușcariu 321; Candrea-Dens., 293; DAR). Rezultatul normal, *
cat sau
catá s-a pierdut, ca și
der. cătușe „pisică”, (cu
suf. -
uș), menționat într-un glosar din
sec. XVIII și în mai multe toponime (
Dealul-Cătușii, termen din Bărbătești, Argeș;
Cătușa, termen din Felești, Covurlui;
Căteasca, Argeș).
Der. cătușa (
var. cătuși, incătușa),
vb. (a pune în lanțuri);
cătușar, s. m. (
înv., temnicer);
cătușnică, s. f. (plantă erbacee, Nepeta cataria);
descătușa, vb. (a scoate cătușele). Din
rom. (accepția 1) a trecut în
rut. katuša „tortură” (Miklosich,
Wander., 20),
pol. katusz(a) „tortură”.
cătușă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)CĂTUȘĂ brățară, fiară, legătură, mănușă, sigiliu, verighetă.
cătușă (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. I. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților.
II. Plantă erbacee cu flori albastre-violete
(Ballota nigra). [
Pl. și:
cătuși] –
Lat. catta „pisică” +
suf. -ușă.cătușă (Dicționaru limbii românești, 1939)cătúșă f., pl.
ĭ (vrom.
cătușă, mrom.
cîtușă, pisică, d. lat.
catta, pisică, cu suf.
-ușă; it.
gatta, fr.
chatte, sp.
gata. Tot de aci balta
Cătușa, lîngă Galațĭ, aproape de care e și satu
Pisica, în Dobr. Cp. cu
cățea, raniță. D. rom. vine rut.
katúša, pol.
katusza, tortură). Lanțurĭ de legat oameniĭ:
a pune cătușĭ unuĭ hoț, a pune un hoț în cătușĭ (V.
mănușă). Sing.
Nord. Jampiță. O plantă labiată ruderală cu miros greŭ (
ballóta nigra), care seamănă cu cătușnica, o buruĭană care place pisicilor.
cătușă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cătúșă s. f.,
art. cătúșa, g.-d. art. cătúșei; pl. cătúșecătușă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cătușă f.
1. Tr. (învechit) pisică;
2. bucată de lemn încovoiat care servă a împreuna jugul cu carul;
3. bucată de lemn ce ține doi căpriori ca să nu se desfacă;
4. pl. lanțuri de mâini:
cu picioarele în butuci și cu mâinile în cătuși. POP.;
5. plantă vivace cu mirosul greu, abundă în paragini (
Ballotta foetida). [Diminutiv din lat. CATTA; sensurile tehnice fac aluziune la ghiarele pisicii, iar accepțiunea botanică la mirosul greu ce exală].
cătușă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂTÚȘĂ, cătușe, s. f. 1. Fiecare dintre cele două inele metalice, legate între ele printr-un lanț, cu care se leagă uneori mâinile (și picioarele) arestaților.
2. Plantă erbacee meliferă, cu flori albastre-violacee și cu miros greu
(Ballota nigra). [
Pl. și:
cătuși] —
*Cată (<
lat. catta „pisică”) +
suf. -ușă.