cătrănit - explicat in DEX

cătrănit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂTRĂNÍT¹ S. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.

cătrănit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂTRĂNÍT², -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. – V. cătrăni.

cătrănit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂTRĂNÍT¹ s. n. (Rar) Cătrănire. – V. cătrăni.

cătrănit (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂTRĂNÍT², -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, veninos. – V. cătrăni.

cătrănit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cătrănít (rar) (că-tră-) s. n.

cătrănit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂTRĂNÍT¹ s. n. (Rar) Cătrănire. — V. cătrăni.

cătrănit (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂTRĂNIT², -Ă, cătrăniți, -te, adj. 1. De culoare închisă; tuciuriu, negru. 2. Fig. Amărât, supărat, necăjit. 3. Fig. Otrăvit, înveninat. — V. cătrăni.