cătrănì - explicat in DEX

cătrăni (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂTRĂNÍ, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. – Din catran.

cătrăni (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂTRĂNÍ, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A unge, a îmbiba cu catran. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra rău, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi. ♦ Intranz. Fig. (Rar) A se învenina. – Din catran.

cătrăni (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cătrăní (a ~) (că-tră-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cătrănésc, imperf. 3 sg. cătrăneá; conj. prez. 3 să cătrăneáscă

cătrăni (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂTRĂNÍ, cătrănesc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi, a îmbiba un stâlp, un zid, o traversă etc. cu catran, cu scopul de a le proteja. 2. Refl. și tranz. Fig. A (se) supăra tare, a (se) amărî, a (se) necăji. 3. Tranz. Fig. A otrăvi (1), a învenina. — Din catran.

cătrănì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cătrănì v. 1. a unge cu catran: trupu-i cătrănia; 2. fig. a se aprinde de mânie, a se înfuria: să-și uite necazul care-l cătrănia PANN.