cătinel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂTINÉL adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. ◊
Expr. (Rar)
Nel-cătinel = încet-încet. [
Var.:
câtinél adv.] –
Lat. *
cautelinus „cu precauție”
(< cautela „prevedere”).
cătinel (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cătinél adv. – Încet, lin, domol; cu grijă (ambele idei sînt simultane,
cf. DAR). –
Var. cîtinel, cătănel, cătelin, cîtelin. Lat. contĭnŭĕ „în mod continuu” sau
contĭnuō de la
contĭnēre „a răbda”. Rezultatul normal trebuia să fie *
cătinu (pentru -
con, cf. către), la care s-a adăugat
suf. dim. -
el, prin analogie cu
(în)cetinel. În privința semantismului,
contĭnŭĕ a însemnat probabil „fără izbituri, fără zgîlțîituri”, ca
sp. aguanta, cînd se transportă un obiect greu. Metateza -
nel › -
lin a unor
var. se explică prin contaminarea cu
lin „suav”. Este puțin probabilă explicația lui Pușcariu,
Dacor, III, 658 (
cf. DAR și REW 1782a), care pleacă de la
cautela pentru a presupune
lat. *
cautelῑnus sau *
cautelēnus, care ar fi ajuns cu greu la rezultatul
rom. Și mai puțin probabilă este explicația lui Spitzer, din
lat. cattus „pisică” și cu un
suf. -inel, care nu ne este cunoscut (
Dacor., IV, 656-63 și
BL, VI, 234). –
Der. cîtineluș, adv. (încetișor);
cîtinică, adj. f. (puțintică).
cătinel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂTINÉL adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. ◊
Expr. (Rar)
Nel-cătinel = încet-încet. [
Var.:
câtinél adv.] –
Lat. *
cautelinus „cu precauție” (<
cautela „prevedere”).
cătinel (Dicționaru limbii românești, 1939)cătinél, -ícă adj., pl.
eĭ, ele (din maĭ vechĭu
cătelin, adică „cîte lin”, cîte puțin, din care supt infl. luĭ
încetinel, puținel, -ntel, s´a făcut
cătenel, apoĭ
cătinel. V.
cîte).
Vechĭ. Azĭ nord. Puțin:
cătinică vreme. Adv. Lin, încet:
a porni cătinel. Puțin:
stăĭ cătinel! – Și
cătingan și
chitinel (Trans.). Dim.
cătineluș.cătinel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cătinél adv.cătinel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cătinel adv. 1. încet, domol:
șoptia și îmbla cătinel CR.;
2. puțin:
după ce mai trece o cătiniCă de vreme ISP. [Cf.
cât].
cătinel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂTINÉL adv. Încetinel, lin, domol; tiptil. ◊
Expr. (Rar)
Nel-cătinel = încet-încet. [
Var.:
câtinél adv.] —
Lat. *cautelinus „cu precauție” (
< cautela „prevedere”).