căscătură - explicat in DEX

căscătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂSCĂTÚRĂ, căscături, s. f. 1. Căscat¹. 2. Deschizătură, crăpătură. – Căsca + suf. -ătură.

căscătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂSCĂTÚRĂ, căscături, s. f. 1. Căscat¹. 2. Deschizătură, crăpătură. – Din căsca + suf. -(ă)tură.

căscătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
căscătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căscăriĭ: de la prima căscătură am văzut că ți-e somn. Crăpătură, prăpastie.

căscătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căscătúră s. f., g.-d. art. căscătúrii; pl. căscătúri

căscătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂSCĂTÚRĂ, căscaturi, s. f. (Pop.) 1. Căscat¹ (2). 2. Deschizătură, crăpătură. – Căsca + suf. -ătură.