căruntețe - explicat in DEX

căruntețe (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRUNTÉȚE s. f. Faptul de a fi cărunt, cărunțeală, cărunție; p. ext. bătrânețe. – Cărunt + suf. -ețe.

căruntețe (Dictionnaire morphologique de la langue roumaine, 1981 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
căruntéțe s. f., g.-d. art. cărunteții / cărunteței; pl. -

căruntețe (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRUNTÉȚE s. f. Faptul de a fi cărunt; p. ext. bătrânețe. – Din cărunt + suf. -ețe.

căruntețe (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căruntéțe s. f., art. căruntéțea, g.-d. art. căruntéții

căruntețe (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căruntețe f. începutul bătrânețelor când perii cărunțesc.

căruntețe (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRUNTÉȚE s. f. Faptul de a fi cărunt, cărunțeală, cărunție; p. ext. bătrânețe. — Cărunt + suf. -ețe.