cărucean(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂRUCEÁN,cărucene, s. n. Căruț (1). – Căruț + suf. -can.
cărucean(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂRUCEÁN,cărucene, s. n. Căruț (1). – Din căruț + suf. -ean.
cărucean(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) căruceán (rar) s. n., pl. cărucéne
cărucean(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂRUCEÁN,cărucene, s. n. (Rar) Căruț (1). — Căruț + suf. -ean.