căruțărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂRUȚĂRÍE s. f. 1. Meșteșugul de a face căruțe.
2. Atelier unde se construiesc căruțe.
3. (Colectiv) Unelte de căruțaș. –
Căruță +
suf. -ărie.căruțărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂRUȚĂRÍE s. f. 1. Meșteșugul de a face căruțe.
2. (Colectiv) Unelte de căruțaș. – Din
căruță +
suf. -ărie.căruțărie (Dicționaru limbii românești, 1939)căruțăríe f. (d.
căruță). Meseria de a face căruțe ș. a.
căruțărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căruțăríe s. f.,
g.-d. art. căruțăría, g.-d. căruțăríi, art. căruțăríeicăruțărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căruțărie f. meseria căruțașului.
căruțărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂRUȚĂRÍE s. f. 1. Meșteșugul de a face căruțe.
2. Atelier în care se făceau căruțe.
3. (Colectiv) Unelte de căruțaș. —
Căruță +
suf. -ărie.