căruță - explicat in DEX

căruță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

căruță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
căruță, căruțe s. f. v. cațarulă.

căruță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor, tras de obicei de cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a pierde o ocazie; a rămâne în urmă. 2. Cantitate dintr-o povară, câtă se poate încărca într-o căruță (1). – Din car + suf. -uță.

căruță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
căruță! interj. (intl.) v. cărel!

căruță (Dicționaru limbii românești, 1939)
cărúță f., pl. e (lat. carrúcea, d. carrúca și carrúcha, căruță; it. carrozza). Ghĭocĭ, car maĭ mic (c´un cal saŭ cu doĭ) p. oamenĭ saŭ marfă. Trăsură ordinară. Trăsurică poștală. Conținutu uneĭ căruțe: o căruță de nisip. Prov. Nicĭ în car, nicĭ în căruță, nicĭ în teleguță, se zice cînd cuĭva nu-ĭ place ceva în nicĭ un fel. Scîrba mea și patru banĭ și-o căruță de Jidanĭ, se zice ironic în loc de „atîta pagubă, nu-mĭ pasă”! V. brișcă, daradaĭcă.

căruță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cărúță s. f., g.-d. art. cărúței; pl. cărúțe

căruță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căruță f. 1. car mic pentru transport de persoane și mărfuri ușoare; a rămânea de căruță, a rămânea de batjocură (CAR.); 2. conținutul unei căruțe: o căruță de lemne; 3. trăsură de poștă pentru transportul scrisorilor; 4. (la joagăr). V. car.

căruță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRÚȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, de lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). — Din car.