cărturăresc - explicat in DEX

cărturăresc (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRTURĂRÉSC, -EÁSCĂ, cărturărești, adj. De cărturar. – Cărturar + suf. -esc.

cărturăresc (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRTURĂRÉSC, -EÁSCĂ, cărturărești, adj. De cărturar. – Din cărturar + suf. -esc.

cărturăresc (Dicționaru limbii românești, 1939)
cărturărésc, -eáscă adj. De cărturar, de om învățat. Adv. -ește, ca cărturariĭ.

cărturăresc (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cărturărésc adj. m., f. cărturăreáscă; pl. m. și f. cărturăréști

cărturăresc (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cărturăresc a. literar.

cărturăresc (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRTURĂRÉSC, -EÁSCĂ, cărturărești, adj. De cărturar. — Cărturar + suf. -esc.