cărindar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂRINDÁR s. m. (
Pop.) Ianuarie. –
Lat. calendarius.cărindar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂRINDÁR s. m. (
Pop.) Ianuarie. –
Lat. calendarius.cărindar (Dicționaru limbii românești, 1939)cărindár, V.
calendar.cărindar (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)cărindár, (călindariu), s.m. – (pop.) Luna ianuarie; gerar, gerariu, ghenarie. Mult mai frecvent în Maramureș e forma ianuari, ienuari (ALR 1973: 651). – Lat. calendarium.
cărindar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!cărindár (ianuarie)
s. m.,
g.-d. art. lui cărindárcărindar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Cărindar m. numele popular al lunei Ianuarie. [Lat. CALENDARIUM, restrâns asupra primei luni a anului].
cărindar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂRINDÁR s. m. (
Pop.) Ianuarie. —
Lat. calendarius.