cărătură - explicat in DEX

cărătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, cât se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.). – Căra + suf. -ătură.

cărătură (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, câtă se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.).

cărătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
cărătúră f., pl. ĭ. Rezultatu căratuluĭ, transport: treĭ cărăturĭ de lemne. V. dusoare.

cărătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cărătúră s. f., g.-d. art. cărătúrii; pl. cărătúri

cărătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cărătură f. lucru cărat, transport.

cărătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRĂTÚRĂ, cărături, s. f. Acțiunea de a căra; transport. ♦ (Concr.) Cantitate dintr-o povară, cât se poate căra o dată (cu căruța, cu carul etc.). — Căra + suf. -ătură.