cărător - explicat in DEX

cărător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. – Căra + suf. -ător.

cărător (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cărătór, cărătóare, s.n. (reg.) butoi în care se pun prunele la frământat; zăcătoare.

cărător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Hamal. ♦ Persoană care cară recolta. – Din căra + suf. -(ă)tor.

cărător (Dicționaru limbii românești, 1939)
cărătór m. Care cară, cărăuș.

cărător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cărătór¹ (persoană) (pop.) s. m., pl. cărătóri

cărător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cărătór² (butoi) (pop.) s. n., pl. cărătoáre

cărător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cărător m. cel ce cară.

cărător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂRĂTÓR, cărători, s. m. Persoană care cară ceva; spec. hamal. — Căra + suf. -ător.