cărăruică(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂRĂRÚICĂ,cărăruici, s. f. Cărăruie. – Cărare + suf. -uică.
cărăruică(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂRĂRÚICĂ,cărăruici, s. f. Cărăruie. – Din cărare + suf. -uică.
cărăruică(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cărărúică s. f., g.-d. art. cărărúicii; pl. cărărúici
cărăruică(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂRĂRÚICĂ,cărăruici,s. f. Cărăruie. — Cărare + suf. -uică.