cărărușă(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂRĂRÚȘĂ,cărărușe, s. f. Cărăruie. – Cărare + suf. -ușă.
cărărușă(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂRĂRÚȘĂ,cărărușe, s. f. Cărăruie. – Din cărare + suf. -ușă.
cărărușă(Dicționaru limbii românești, 1939) cărărúșă f., pl. ĭ și cărăruță f., pl. e. Cărăruĭe.
cărărușă(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cărărúșă s. f., art. cărărúșa, g.-d. art. cărărúșei; pl. cărărúșe
cărărușă(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂRĂRÚȘĂ,cărărușe, s. f. Cărăruie. — Cărare + suf. -ușă.