căpuitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se execută căpuirea
2; buterolă. [
Pr.:
-pu-i-] –
Cf. cap1.căpuitor (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se formează capul la nituri. [
Pr.:
-pu-i-] – Din
cap1 +
suf. -ui-tor.căpuitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căpuitór (-pu-i-) s. n.,
pl. căpuitoárecăpuitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂPUITÓR, căpuitoare, s. n. Unealtă de fierărie cu care se execută căpuirea
2; buterolă. [
Pr.:
-pu-i-]
—
Cf. cap1.