căpui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV.
1. Tranz. (
Înv. și
reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui.
2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din
magh. kapni.căpui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV.
1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde.
2. Refl. A obține, a-și procura. [
Var.:
încăpuí vb. IV] –
Magh. kapni.căpui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căpuí (a ~) (
pop.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. căpuiésc, imperf. 3
sg. căpuiá; conj. prez. 3
să căpuiáscăcăpui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV.
1. Tranz. (
Înv. și
reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui.
2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. — Din
magh. kapni.căpuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căpuì V. a căpătui:
așa căpuiț plecă ISP. [Derivat din
cap (cf. căpătui)].