căpuì - explicat in DEX

căpui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. – Din magh. kapni.

căpui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune mâna pe cineva; a prinde. 2. Refl. A obține, a-și procura. [Var.: încăpuí vb. IV] – Magh. kapni.

căpui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căpuí (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpuiésc, imperf. 3 sg. căpuiá; conj. prez. 3 să căpuiáscă

căpui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPUÍ, căpuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (Înv. și reg.) A pune mâna pe cineva; a prinde, a încăpui. 2. Refl. A obține, a-și procura; a încăpui. — Din magh. kapni.

căpuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căpuì V. a căpătui: așa căpuiț plecă ISP. [Derivat din cap (cf. căpătui)].