căpia (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPIÁ, căpiez, vb. I.
Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză.
2. Fig. (
Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. [
Pr.:
-pi-a] – Din
capiu.căpia (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂPIÁ, căpiez, vb. I.
Intranz. 1. (Despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de capie.
2. Fig. (
Fam.) A se scrânti, a se țicni, a înnebuni. – Din
capiu.căpia (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)căpiá, căpiez, vb. intranz. –
1. (despre ovine) A se îmbolnăvi de cenuroză.
2. (fig.) A înnebuni, a se țicni, a turba (Bud 1908). – Din capie „boală a ovinelor” (cf. sl. kapija).
căpia (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căpiá (a ~) (-pi-a) vb.,
ind. prez. 3
căpiáză, 1
pl. căpiém (-pi-em); conj. prez. 3
să căpiéze; ger. căpiínd (-pi-ind)căpia (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂPIÁ, căpiez, vb. I.
Intranz. 1. (
Pop.; despre ovine și bovine) A se îmbolnăvi de cenuroză.
2. Fig. (
Fam.) A se zăpăci, a înnebuni. [
Pr.:
-pi-a]
— Din
capiu.căpià (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căpià v. a avea amețeală, a înebuni:
ce, ai căpiat ?