căpetenie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊
Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [
Var.: (
reg.)
căpiténie s. f.] –
Cap1 +
suf. -enie.căpetenie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊
Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal. [
Var.: (
reg.)
căpiténie s. f.] – Din
capete (
pl. lui
cap) +
suf. -enie.căpetenie (Dicționaru limbii românești, 1939)căpeténie f. (d.
capăt, capete). Cap, căpitan, căpitănie, șef, comandant:
căpetenie de soldațĭ, de hoțĭ. Lucru de căpetenie, lucru principal. – În est
căpi-.căpetenie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căpeténie (-ni-e) s. f.,
art. căpeténia (-ni-a), g.-d. art. căpeténiei; pl. căpeténii, art. căpeténiile (-ni-i-)căpetenie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căpetenie f. cap, comandant:
căpetenie de ostași; de căpetenie, principal:
lucru de căpetenie. [Derivat din
cap, pl.
capete, cu sufixul
enie].
căpetenie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂPETÉNIE, căpetenii, s. f. Persoană care se află în fruntea unui grup; conducător, șef, comandant. ◊
Loc. adj. De căpetenie = de frunte, principal; fundamental. [
Var.: (
reg.)
căpiténie s. f.] —
Cap1 +
suf. -enie.