căpețel - explicat in DEX

căpețel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. 1. Bucățică mică (din ceva). 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților. – Lat. capitellum.

căpețel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. 1. Bucățică mică (dintr-o lumânare consumată). 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților. – Lat. capitellum.

căpețel (Dicționaru limbii românești, 1939)
căpețél n., pl. e (lat. capitĕllum saŭ dim. d. capăt. V. capitel). Capăt mic: căpetel de lumînare, de țigară, de chibrit, de ață. Călăvie. Vest. Căpețeală.

căpețel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căpețél s. n., pl. căpețéle

căpețel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căpețel n. 1. căpătâiu, bucată mică: în clondir se stinge căpețelul de lumină EM.; 2. lumânare la capătul mortului: nici pomană, nici capețele. [Lat. CAPITELLUM].

căpețel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPEȚÉL, căpețele, s. n. 1. Bucățică mică (din ceva). 2. Colac rotund care se duce la biserică la slujbele pentru pomenirea morților. — Lat. capitellum.