căpețea - explicat in DEX

căpețea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.

căpețea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sunt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] – Din căpețel.

căpețea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căpețeá s. f., art. căpețeáua, g.-d. art. căpețélei; pl. căpețéle, art. căpețélele

căpețea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPEȚEÁ, căpețele, s. f. Parte a frâului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și ale cărei capete inferioare sunt prinse de inelele zăbalei. [Var.: (reg.) căpițeá s. f.] — Refăcut din căpețele (pl. lui căpețel) + suf. -ea.