căpătuì - explicat in DEX

căpătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Capăt + suf. -ui.

căpătui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. – Din capăt.

căpătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căpătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. căpătuiésc, imperf. 3 sg. căpătuiá; conj. prez. 3 să căpătuiáscă

căpătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂPĂTUÍ, căpătuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) face un rost, o situație. ♦ (Fam.) A (se) căsători. — Capăt + suf. -ui.

căpătuì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căpătuì v. 1. a pune în funcțiune, a da mijloace de traiu; 2. a da la casa sa, a căsători: a căpătuit doi feciori și două fete; 3. a îngriji cu cele trebuincioase 4. a face stare, a se înavuți: s’a căpătuit. [Derivat din capăt].