căniță(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂNÍȚĂ,cănițe, s. f. Diminutiv al lui cană2. – Cană + suf. -iță.
căniță(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂNÍȚĂ,cănițe, s. f. Diminutiv al lui cană.
căniță(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) căníță s. f., g.-d. art. căníței; pl. căníțe
căniță(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂNÍȚĂ,cănițe,s. f. Diminutiv al lui cană2 — Cană + suf. -iță.