cănățuie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂNĂȚÚIE,cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Căniță + suf. -uie.
cănățuie(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂNĂȚÚIE,cănățui, s. f. (Rar) Căniță. – Din căniță + suf. -uie.
cănățuie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cănățúie (rar) s. f., art. cănățúia, g.-d. art. cănățúii; pl. cănățúi
cănățuie(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂNĂȚÚIE,cănățui, s. f. (Rar) Căniță. — Căniță + suf. -uie.
cănățuĭe(Dicționaru limbii românești, 1939) cănățúĭe f. Rar. Cănuță.