căminar - explicat in DEX

căminar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în evul mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). – Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.

căminar (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂMINÁR, căminari, s. m. (Înv. și reg.) Boier care avea în grijă strângerea dării pentru băuturile spirtoase. – Din camănă „dare anuală asupra băuturilor spirtoase” (< v. sl. kamy, kamene) + suf. -ar.

căminar (Dicționaru limbii românești, 1939)
căminár m. (d. camină). Vechĭ. Perceptoru camineĭ, strîngătoru zecĭuieliĭ domneștĭ. Boĭer care comanda garda domnuluĭ saŭ curteniĭ. – Și cămănar (d. camănă). V. boĭer.

căminar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
căminár s. m., pl. căminári

căminar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
căminar m. (Marele) boierul însărcinat cu strângerea caminei.

căminar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂMINÁR, căminari, s. m. Slujitor însărcinat, în Evul Mediu, în Moldova și apoi în Țara Românească, cu perceperea unor dări (la început numai pe vânzarea cerii). — Camănă (înv. „dare anuală asupra băuturilor alcoolice” < sl.) + suf. -ar.