cămăruie(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CĂMĂRÚIE,cămărui, s. f. Cămăruță. – Cămară + suf. -uie.
cămăruie(Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993)) CĂMĂRÚIE,cămărui, s. f. Cămăruță. – Din cămară + suf. -uie.
cămăruie(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) cămărúie s. f., art. cămărúia, g.-d. art. cămărúii; pl. cămărúi
cămăruie(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CĂMĂRÚIE,cămărui, s. f. Cămăruță. — Cămară + suf. -uie.