călugărie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de
călugăr(iță). –
Călugăr +
suf. -ie.călugărie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLUGĂRÍE s. f. Viață de călugăr(iță). – Din
călugăr +
suf. -ie.călugărie (Dicționaru limbii românești, 1939)călugăríe f. Starea saŭ vĭața de călugăr:
s´a dus la călugărie.călugărie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)călugăríe s. f.,
art. călugăría, g.-d. călugăríi, art. călugăríeicălugărie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)călugărie f.
1. starea sau vieața călugărilor;
2. mănăstire:
trimise fata la călugărie.călugărie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLUGĂRÍE s. f. 1. Viață de călugăr.
2. Mănăstire. —
Călugăr +
suf. -ie.