călugăriță - explicat in DEX

călugăriță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLÚGĂRIȚĂ, călugărițe, s. f. I. Femeie care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monahie². II. Insectă carnivoră mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din față în formă de cange, care-i servesc la prinderea prăzii (Mantis religiosa). – Călugăr + suf. -iță.

călugăriță (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
călugăriță, călugărițe s. f. damigeană.

călugăriță (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLÚGĂRIȚĂ, călugărițe, s. f. 1. Femeie care trăiește într-o comunitate mănăstirească. 2. Insectă carnivoră mare, cu picioarele din față în formă de cange, servind la prinderea prăzii (Mantis religiosa). – Din călugăr + suf. -iță.

călugăriță (Dicționaru limbii românești, 1939)
călúgăriță f., pl. e (vsl. bg. kalugerica; ngr. kalogritsa, pițigoĭ, ca fr. moineau, vrabie, dim. d. moine, călugăr). Femeĭe care trăĭește în călugărie. – În nord -ríță.

călugăriță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călúgăriță s. f., g.-d. art. călúgăriței; pl. călúgărițe

călugăriță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călugăriță f. 1. femeie care îmbrățișează vieața călugărească; 2. insectă ortopteră, numită astfel din cauza pozițiunii ce are uneori asemenea unei persoane' care se închină (Mantis religiosa).

călugăriță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLÚGĂRIȚĂ¹, călugărițe, s. f. I. Femeie care a făcut legământ să ducă o viață religios-ascetică și care trăiește într-o comunitate mănăstirească; monahie². II. Insectă carnivoră mare, de culoare verde-cafenie, cu picioarele din față în formă de cange, care-i servesc la prinderea prăzii (Mantis religiosa). — Călugăr + suf. -iță.