călușel - explicat in DEX

călușel (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație alcătuită din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendați de niște bârne transversale; carusel, căișori. 3. Căluț (3). 4. Căluș (6). – Cal + suf. -ușel.

călușel (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație constând din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax; carusel. 3. Căluț (2). 4. Călușar (2). – Din cal + suf. -uș-el.

călușel (Dicționaru limbii românești, 1939)
călușél m., pl. eĭ (d. căluș). Cosaș (lăcustă). Pl. Căișorĭ, caĭ de lemn învîrtițĭ cu un mecanizm [!] și pe care încalecă copiiĭ la sărbătorĭ (caruzel). Un joc de noroc compus dintr´o masă al căreĭ mecanizm învîrtește niște caĭ micĭ care se opresc la un număr oare-care. Flăcăĭ călărĭ la nuntă (vorniceĭ).

călușel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călușél s. m., pl. călușéi, art. călușéii

călușel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călușel m. 1. mânz mic și tânăr; pl. călușei, jucărie de copii cari călăresc pe niște călușei de lemn, învârtindu-se în jurul unui cilindru; 2. (la o moară de vânt). V. cal.

călușel (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLUȘÉL, călușei, s. m. 1. Căluț (1). 2. (La pl.) Instalație alcătuită din mai mulți căișori de lemn pe care încalecă copiii și care se învârtesc în jurul unui ax, fiind suspendați de niște bârne transversale; carusel, căișori. 3. Căluț (3). 4. Căluș (6). — Cal + suf. -ușel.