călăuz (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.călăuz (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.călăuz (Dicționaru limbii românești, 1939)călăúz (est) m., pl.
jĭ și
călăúză (vest) f., pl.
e (turc.
kelauz, kulauz, kulaghuz; sîrb. ung. pol.
kalauz). Conductor, ghid, acela care te conduce pin [!] locurĭ neumblate de tine.
călăuz (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)călăuz (călăuză) m.
1. cel ce conduce pe altul spre a-i arăta drumul:
râul cel de stele e călăuzul tainic AL.;
2. fig. cel ce povățuiește pe altul în vieață, în afaceri. [Turc. KALAUZ].
călăuz (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLĂÚZ s. m. v. călăuză.