călătorie - explicat in DEX

călătorie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat). ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva. – Călători + suf. -ie.

călătorie (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
călătorie, călătorii s. f. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.

călătorie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Drum pe care-l face cineva într-un loc depărtat. ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată! urare care arată lipsa de regret la plecarea cuiva. – Din călător + suf. -ie.

călătorie (Dicționaru limbii românești, 1939)
călătorie f. Străbaterea uneĭ căĭ maĭ lungĭ, mersu de la un loc la altu maĭ depărtat (dintr´un oraș într´altu, dintr´o țară într´alta).

călătorie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călătoríe s. f., art. călătoría, g.-d. art. călătoríei; pl. călătoríi, art. călătoríile

călătorie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călătorie f. drum făcut spre a se transporta dintr’un loc într’altul mai depărtat.

călătorie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLĂTORÍE, călătorii, s. f. Acțiunea de a (se) călători; drum pe care îl face cineva într-un loc (mai depărtat). ◊ Expr. (Ir.) Călătorie sprâncenată = urare care arată indiferența pentru plecarea cuiva. — Călători + suf. -ie.