călători (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV.
Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum. ♦
Refl. Fig. (
Reg.) A se sfârși; a muri. – Din
călător.călători (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV.
Intranz. A face un drum spre a ajunge într-un loc mai depărtat; a fi pe drum. ♦
Refl. Fig. A se sfârși, a trece; a muri. – Din
călător.călători (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)călătorí, călătoresc, vb. refl. – A pleca, a părăsi (pe cineva), a dispărea, a se stinge: „Dacă omu bătrânește / Doru se călătorește” (Calendar 1980: 107). – Din călător (< cale, din lat. callis).
călători (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)călătorí (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. călătorésc, imperf. 3
sg. călătoreá; conj. prez. 3
să călătoreáscăcălătorì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)călătorì v. a face călătorie, a. merge într’o țară mai mult sau mai puțin depărtată.
călători (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂLĂTORÍ, călătoresc, vb. IV.
1. Intranz. A face un drum spre un loc (mai) depărtat; a fi pe drum. ♦ A fi călător, a fi la drum.
2. Refl. Fig. (
Reg.) A se sfârși; a muri. — Din
călător.