călăfătui - explicat in DEX

călăfătui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării. – Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. kalafatizo.

călăfătui (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa găurile unei luntre, corăbii etc. cu calafat. – Ngr. kalafatizo.

călăfătui (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
călăfătuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. călăfătuiésc, imperf. 3 sg. călăfătuiá; conj. prez. 3 să călăfătuiáscă

călăfătui (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
călăfătui v. a astupa crăpăturile unei corăbii cu câlți și a le unge apoi cu păcură. [Gr. mod.].

călăfătui (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂLĂFĂTUÍ, călăfătuiesc, vb. IV. Tranz. A astupa cu calafat găurile dintre scândurile bordajelor sau ale punții unei nave în vederea etanșării. — Calafat + suf. -ui. Cf. ngr. kalafatizo.