căciuli (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂCIULÍ, căciulesc, vb. IV.
Refl. A se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a se pleca. – Din
căciulă.căciuli (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂCIULÍ, căciulesc, vb. IV.
Refl. A se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a se pleca. – Din
căciulă.căciuli (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!căciulí (a se ~) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se căciuléște, imperf. 3
sg. se căciuleá; conj. prez. 3
să se căciuleáscăcăciuli (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căciuli v.
1. a-și scoate căciula, a face plecăciuni;
2. fig. a se umili (spre a obține ceva).
căciuli (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂCIULÍ, căciulesc, vb. IV.
Refl. A se ploconi în fața cuiva spre a obține ceva; a cere ceva în chip umil; a se pleca. — Din
căciulă.