căciular (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂCIULÁR, căciulari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează căciuli.
2. Infanterist în vechea armată română. –
Căciulă +
suf. -ar.căciular (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂCIULÁR, căciulari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează căciuli.
2. Infanterist în vechea armată română. – Din
căciulă +
suf. -ar.căciular (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)căciulár s. m.,
pl. căciuláricăciular (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)căciular m.
1. care face sau vinde căciuli;
2. dorobanț cu căciulă înaltă:
toți dorobanți, toți căciulari, Români de viță veche AL.
căciular (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂCIULÁR, căciulari, s. m. 1. Meseriaș care lucrează căciuli.
2. Infanterist în vechea armată română care purta o căciulă împodobită cu o pană de curcan; dorobanț. —
Căciulă +
suf. -ar.căcĭular (Dicționaru limbii românești, 1939)căcĭulár m. (d.
căcĭulă). Acela care face saŭ vinde căcĭulĭ.
Fam. Dorobanț (în a căruĭ uniformă e caracteristică căcĭula).
Trans. June (arcaș). V.
cojocar, opincar.