cățelandru - explicat in DEX

cățelandru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel (I 1) mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele); cățelan. – Cățel + suf. -andru.

cățelandru (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele). – Din cățel + suf. -andru.

cățelandru (Dicționaru limbii românești, 1939)
cățelándru m. și -ă f., pl. e. Cățel saŭ cățelușă maĭ mare.

cățelandru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cățelándru s. m., art. cățelándrul; pl. cățelándri, art. cățelándrii

cățelandru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cățelandru m. cățel mai mare: puii vulpii se făcuse cățelandri ISP.

cățelandru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂȚELÁNDRU, cățelandri, s. m. Cățel (I 1) mai mare; p. ext. pui mai mare al unor animale sălbatice (asemănătoare cu câinele); cățelan. — Cățel + suf. -andru.