cățea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui.
2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. ◊
Expr. (Rar)
Cățea de vreme = vreme rea, cumplită.
3. Fig. (
Arg.) Mitralieră. –
Lat. catella.cățea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cățeá (cățéle), s. f. –
1. Femela cîinelui. –
2. Nume dat unui joc de copii. –
3. Dans tipic. –
4. Prostituată, femeie de moravuri ușoare. –
5. (
Arg.) Gură. –
Mr.,
megl. cățăuă, cățao. Lat. catella, cf. cățel.cățea (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cățea, cățele s. f. 1. (
peior.) gură.
2. (
peior.) femeie rea.
3. (
mil.) mitralieră.
cățea (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui.
2. Fig. Epitet dat unei femei rele. ◊
Expr. Cățea de vreme = vreme rea.
3. Fig. (Argotic) Mitralieră. –
Lat. catella.cățea (Dicționaru limbii românești, 1939)cățeá f., pl.
ele (lat.
catĕlla). Femeĭa cîneluĭ [!].
Fig. Fam. Raniță (V.
cătușă).
A da pe cineva cățeaŭa (adv.), a-l da de a dura, și (fig.) a-l bate răŭ.
Ce cățea de vreme, de femeĭe, ce vreme, ce femeĭe rea!
Țipă cățeaŭa (saŭ
coteĭca)
de ger, e foarte ger.
cățea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cățeá s. f.,
art. cățeáua, g.-d. art. cățélei; pl. cățéle, art. cățélelecățea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cățea f.
1. femeiușcă câinelui;
2. fig. rea:
pe așa cățea de vreme; 3. fam. trânteală:
îl dară cățeaua ISP.;
4. un fel de horă țărănească. [Lat. CATELLA].
cățea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CĂȚEÁ, cățele, s. f. 1. Femela câinelui.
2. Epitet dat unei femei rele sau depravate. ◊
Expr. (Rar)
Cățea de vreme = vreme rea, cumplită.
3. Fig. (
Arg.) Mitralieră.
Lat. catella.