cățărător - explicat in DEX

cățărător (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se cațără. – Cățăra + suf. -ător.

cățărător (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj. Care se cațără. – Din cățăra + suf. -(ă)tor.

cățărător (Dicționaru limbii românești, 1939)
cățărătór, -oáre adj. Care se cațără: păsărĭ, plante cățărătoare.

cățărător (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cățărătór adj. m., s. m., pl. cățărătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. cățărătoáre

cățărător (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cățărător a. care se cațără, vorbind de plante.

cățărător (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CĂȚĂRĂTÓR, -OÁRE, cățărători, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care se cațără. — Cățăra + suf. -ător.