cârpitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRPITÚRĂ, cârpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată; (
concr.) petic. ♦ (
Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit). –
Cârpi +
suf. -tură.cârpitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cârpitúră s. f.,
g.-d. art. cârpitúrii; pl. cârpitúricârpitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cârpitură f. lucrarea de a cârpi și rezultatul ei.
cârpitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÂRPITÚRĂ, cărpituri, s. f. Reparație sumară sau prost executată;
p. restr. petic. ♦ (
Concr.) Obiect de îmbrăcăminte vechi, rupt (și peticit).
— Cârpi + suf. -tură.