cârpă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÂRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦
Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. – Din
bg. kărpa, scr. krpa.cârpă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cârpă, cârpe s. f. 1. (
deț.) scrum obținut prin arderea unei cârpe, păstrat într-o cutie de tablă, folosit ulterior la aprinderea țigărilor.
2. individ lipsit de personalitate / ușor de manipulat.
cârpă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cấrpă s. f.,
g.-d. art. cấrpei; pl. cấrpecârpă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cârpă f.
1. bucată de stofă, veche și uzată;
2. bucată de pânză de șters mobile, vase;
3. maramă (in Oltenia, Tr. și Mold.). [Slav. KRŬPA].
cârpă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CẤRPĂ, cârpe, s. f. Bucată de pânză sau de stofă (veche), folosită de obicei în gospodărie (la ștergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie primă în industria hârtiei etc. ♦ Scutec. ♦
Fig. Om fără personalitate, care face întotdeauna orice i se spune. — Din
bg. kărpa, sb. krpa.